al tău
Dacă aș fi fotograf, aș rămâne cu urmele pe care le faci după ce te așezi pe iarbă, momentul în care scapi o bere și-o prinzi mid-air. Fața roșie și plânsă, dar care reușește să râdă la o glumă tâmpită.
Dar când te uiți în oglindă și te vezi scâncind roșie ca o pătlăgea, de nici albastru din ochi nu se mai distinge. Primul gând e „naiba o mai plânge în public”. Al doilea e „naiba să te ia!”.
Când mi-a luat două ore să-mi fac bagajul să plec în țările calde, am știut că pe tine te las. Și s-a închis al naibii de greu. Căutam orice motiv să-l mai deschid, să mai schimb ceva, să mai fac loc. Când m-am așezat cu totul pe el să se închidă, am știut că te las de tot.
„Iubirea am pus-o pe pauză. N-a făcut bine cu noi și nici noi cu ea. Hai pa, că-mi îngheață degetele”, zicea în Iluzii.
Dar după ceva timp, într-o zi oarecare, vezi persoana asta care cândva știai ce pastă de dinți folosește, ce spune prima oară când deschide ochii dimineața, cum strânge în brațe. Persoana pentru care rupeai petale din flori ca sa afli dacă e fericită cu tine sau nu.
Iar acum e golul. Nici nu mai știi unde își bea berea, ce mai cântă, dacă a continuat serialul pe care-l vedeați împreună și dacă doarme pe aceeași parte a patului sau a cedat locul. Poate ea se întinde așa frumos că nici umbra ta nu mai are loc.
Nu e problemă de „dacă”, ci mai degrabă când o să se întâmple asta. Dar nu te speria, spune-i „bună ziua” și traversează strada. Nu sta mai mult, nu-i spune ce potențial de bocitoare la înmormântări ai și în niciun caz nu-i spune că acum ți se pare străină fata care erai. Adică aia de stătea în pat lângă el și-l iubea.
Zicea bine mama că-n lumea asta te ai doar pe tine. Iubirea poate să-și strângă catrafusele în aceeași zi în care tu ți-ai pus rufele la uscat.
Poate doar nu sunt făcută pentru iubire veșnică. Mai degrabă pentru alea de-ți iau tot sufletul, îl împăturesc și-l bagă în bagaj, la plecare. Să stai ca proasta să-l cauți în alți oameni. Alte interioare.
Dar să-și pună plante întâi!”, țipi. Că-ți place un interior verde.

Iarna nu-i iarnă și uneori nu mă bucur că-i fără tine. De cele mai multe ori înțeleg și de ce.
Dar când nu știi, poți să-ți imaginezi orice. Ce tâmpit ghinion deghizat ca talent. Tu imaginează-ți că sunt la fel de fericită ca atunci când dansam în ploaie pe ringul de mașinuțe. Sau că lumea e bucătăria mea și las toate dulapurile deschise. Sau că arunc un băț în parc în speranța că cineva îl va aduce înapoi. Pe muntele pe care n-am ajuns niciodată.
Eu mi te imaginez îndrăgostit. Nu că-s masochistă, dar îți stătea bine. Fericire într-un loop la nesfârșit. Așa să ne fie!
Buzele cu alte buze se uită și păcat c-am ajuns la realizarea că alte buze nu sunt ca ale tale. Deși asta a însemnat să șterg urmele tale cu ale altora, m-am bucurat să aflu că n-am consumat noi toată iubirea din lume. Ai lăsat și pentru alții.
Mulțumesc că ai fost. M-a făcut să mă întreb cât din mine sunt.