Piese de domino

În iubire devii surd, de parcă tot corpul îți urlă: dă-i tot ce ai mai rău că eu pot duce. Păcatul meu e că iubesc cuvintele atât de mult încât uneori uit să cântăresc faptele. 

  • El: Nu mă așteptam să-mi dai dreptate, de ce ai fi început acum?
  • Ea: Credeam că ai nevoie de explicații, nu să-ți dea cineva dreptate. Că dacă de asta ai nevoie, n-o cauți unde trebuie.
  • El: Nu caut apă în deșert.
  • Ea: Ai găsit-o într-un ocean oricum.
  • El: Păcat că este sărată, este?
  • Ea: Tu știi, dragul. Nu eu am căutat-o.
  • El: Nu că ai fi fost gata să oferi acel pahar de apă până când urma să-mi fie iarăși sete.
  • Ea: Și bine am făcut. N-am nevoie de însetați din ăștia pentru care paharul meu e ca oricare altul.
  • El: Și eu tare mă bucur că ai făcut asta. Ține-ți apa pentru tine, cum probabil vei face mereu…nici nu vreau să mă gândesc că n-ai oferit acel pahar de apă după ce eu ți-am oferit cel puțin o sticlă, asta ca să nu exagerez. Și chiar și în ultimul ceas ai rămas rece într-un deșert în care eu ardeam și nici măcar de milă nu mi-ai întins un pahar de apă.
  • Ea: E ok. Ce ți-era paharul meu și ce ți-era altu? Importantă îți era setea. Meritai mai mult decât milă. Bine că n-ai așteptat prea mult, așteptarea te usucă probabil. Dar atâta timp cât ești fericit și îndrăgostit, sunt ok cu asta.
  • El: Îndrăgostit nu sunt, fericit nu știu, simt o liniște care mă face să mă simt confortabil. O pauză de la haos..

WhatsApp Image 2018-10-12 at 11.44.57

O să ne construim ca piesele de domino, în fiecare zi punem fiecare câte una. Tu ai să le aduci pe alea galbene, iar eu pe alea negre. Nu că-s sceptică sau negativă când vine vorba de castelul nostru, ci ca să-ți scot culorile în evidență. Am să caut și câteva albe pentru că noi n-am fost niciodată gri, niciodată echilibru. Soarele și luna. 

Uneori o să țipăm atât de tare încât cuvintele noastre vor dărâma piese, dar, sper, că vom ști să le punem înapoi. Nu am fost niciodată bună la construit, știi că-s stângace și mă grăbesc, dar cu tine, azi și acum, sunt gata să învăț.

Ești Timișoara mea cu oameni buni, ești liniștea pe care îmi plăcea s-o simt pe malul Begăi și căldură de când stăteam întinsă în fața Operei. Ești berea nefiltrată și graffiti-ul ăla uriaș cu fata care cânta la nai. Ești curiozitatea din Scârț și creativitatea pe care o foloseam ca să mut norii cum voiam. Ești un drum lung de 15 ore cu întârziere, dar care merită și statul în picioare pe coridor.

WhatsApp Image 2018-10-12 at 11.44.58 (1)

Parcă am fost într-un film. A început cu metroul ăla pe care îl așteptam și care oricum n-a mai venit niciodată și cu un Ștefan sau George, mi se blocase ca de obicei auzul când am făcut cunoștință. Avea undeva la 30-35 de ani, dar la fel de bine putea avea și 25 pentru că eu n-am fost niciodată bună la aproximat. Profesor la ceva universitate, i-am zis șmecher, mi-a zis nu. Era pierdut în gânduri, trecea printr-un divorț. El profesor, ea lucra la Înalta Curte de Casație și Justiție. 3 procese, 2 copii de 6 ani care au rămas la ea. Noi? Vecini. M-a făcut să mă gândesc cât de înfricoșătoare e iubirea și dacă primim fix cât putem duce și nu mai mult.

Mai târziu a fost doamna din Macaz, bătrânica cu pălărie care vindea flori și dansa ca nimeni alta. Câtă emoție și cum a fost cea mai  bună parteneră de dansat pe manele, nu te puteai opri din a o privi. M-a făcut să mă gândesc că noi alegem dacă vrem să trăim frumos..sau nu.

Viața e cum ți-o faci și frica mea e un meci prost de fotbal, când dai cu șutul la cel mai frumos gol doar pentru că nu știi să joci.

Parcă m-am măritat cu sentimentele și le-am luat ca atare. Fără să vreau, când eram mică, cineva m-a întrebat „le iei la bine și la rău?”. Din prostie sau poate că eram abia trezită din somn și din înmorțire, am zis DA. Încă învăț să nu mai plâng de durere, s-o prefac în suferință și atâta timp cât iese artă să mă mulțumesc. Și în rest? Să plec când sentimentele sunt consumate. Mă întreb dacă e masochism sau e doar naivitate să crezi într-o lume fără suferință. Păcatul tău e că iubești așa de mult cuvinte, încât uiți să le acorzi cu faptele. Păcatul meu e că am realizat că uneori nu se compensează.

Brațele cu alte brațe se uită și în brațe e mai bine uneori să te ții singură, să fii sigură că nu cazi. Viciul se înlocuiește cu alt viciu și mereu trebuie să alegi răul cel mai mic, iar eu am rămas la alcool.

Am să încep să iau taxă pe închiriat iubirea.

Un răspuns la „Piese de domino”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s