Închidere – pentru că noi n-am avut-o niciodată

27 februarie 2016 

Coincidență e un alt nume pentru magie.

Când am simțit că fără să discutăm, fără să te fi întâlnit vreodată random, am să te văd în ziua aia în metrou, a fost coincidență. M-am speriat atunci când, fără să-ți zic nimic, mi-ai spus că ai avut presentimentul că o să mă vezi și tu.

15 iunie 2016

Ideea e că el nu e așa, tu-l poetizezi. Crezi că ce vorbește el despre depresie și răutatea ca formă de refulare e artistic. Speri că atunci când el îți zice cât de distrus emoțional e, el se deschide. Uiți că oamenii nu-s toți piese de artă și dacă el râde la glumele tale, nu înseamnă că sunteți suflete pereche.

Ești mai visătoare și nu mulți reușesc să te înțeleagă, dar și tu faci greșeli. E el spiritual și poezie, dar când doar vârfurile îți ating pământul, nu realizezi că în imaturitatea lui, el uită de naivitatea ta. Și te trezești într-o zi, plânsă toată, după ce ți-a zis c-o iubește, cu regretul c-ai fi vrut să nu-ți asumi rana asta.

7 septembrie 2016 

Problema mea este că pe când îți știu atât de bine culoarea ochilor, nici nu-mi amintesc cu ce erai îmbrăcat. Mi-e că nu ne potrivim, ne contrazicem și la definiția cuvântului „diferit”. Dar mă încăpățânez să cred că-mi ești iubirea vieții pentru că mama a visat că ne căsătorim și mă las de facultate pentru tine. E și ăsta un semn, nu?

Obișnuiam să iubesc coincidențele. Mi se pusese pata și bineînțeles mintea, pe un băiat și într-o zi mi-a trimis o melodie pe care n-o apucasem s-o ascult. O oră mai târziu, fix Alexandrina – te iubesc, cântă în deschiderea unui spectacol.

Când am încetat să cred în semne divine…eh, da, prostii! Când voi înceta să cred în semne divine și trifoi cu 4 foi, iar ora 11:11 nu va mai conta, am să devin un adult plictisitor, dar măcar așa vor exista mai multe șanse să mă mărit.

13416898_985958064832952_6952858998173645223_o Bună străine,

M-am tot întrebat dacă vreodată ți-am trecut prin cap. Dacă te-ai întrebat ce mai fac, dacă sunt bine, ce ai zice dacă m-ai vedea acum. Dacă am reușit să fiu fericită cum ziceam. Speram să da. Dacă nu, îți dau un update scurt:

Știi că mă făceai grasă? M-am mai îngrășat de când ai plecat! Și zâmbesc la fel de des, doar că uneori nu cred că la fel de real. Ochii mi-au rămas albaștri și zic asta ca să nu-ți faci griji. Am terminat facultatea și tot nu știu să-mi aleg îndrăgostelile. Uneori mă gândesc că eram mai naivă când m-ai cunoscut și cred că era mai bine. Acum nu stiu dacă m-ai mai plăcea, am mai mult curaj și nu m-ai mai intimida. Să știi că încă cred că-s amuzantă, măgare. Cum să-ți scriu într-un paragraf tot ce-ai pierdut în 3 ani?

Eu m-am mai interesat de tine, am auzit că ești bine. Probabil că minți frumos, deci caută să-ți acorzi faptele la cuvinte. Ești Peter Pan!

Îmi tot spuneai că lumea e plină de rele, îți ziceam că asta nu ne împiedică să fim fericiți. Ai fost un încăpățânat. Am fost o idealistă. Ne întâlneam la mijloc. Sper că încă mai mergi la teatru. Eu am mai fost, dar mai rar. M-ai învățat multe și nu mă refer doar la gluma cu „cine-i șeful tău?”, deși să știi că încă o fac. M-ai învățat și multe prostii, încă mi se pare poetică povestea cu florile.

Nu ți-am blamat niciodată decizia. Ți-am admirat puterea de a iubi și tot ce-ai făcut ca să vă fie bine. Urăsc doar că ai făcut să pară simplu. Parcă renunțarea ți-a venit mănușă, ca și cum una în plus nu mai conta. Dar îmi place să cred că te știu și când gândurile de copil mi-au trecut, am înțeles. Trebuia să pleci așa cum ai venit.

Deși a fost greu, a meritat să-ți dărâm zidurile. Mulțumesc că m-ai lăsat. Știu că ți-ai clădit altele.  Sper să dai de oameni care să știe că deși par să nu fie, ele sunt doar nisip.

Mulțumesc de mesaj, am plâns de parcă s-au întors ultimii trei ani înapoi. Și mie mi-e dor de tine. Dar cred că e mai bine că ai plecat, probabil m-aș fi îndrăgostit de tine și ăsta e un risc pe care niciunul din noi nu era pregătit să și-l asume.

Noi n-am spus-o niciodată, dar era acolo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s