Timp: 15 lucruri de amintit la 80 de ani

Bunicul are Alzheimer, iar pauza aia care înlocuiește numele meu când mă întreabă ce fac, deși durea la început, acum a devenit obișnuință. Îi văd privirea pierdută, caută undeva în memorie cuvântul care să mă descrie, locul din care să mă ia și să-mi zică „tu ești nepoata mea”. Obișnuia să-mi zică Iuliana, iar acum mă tot întreabă cum merge cu școala sau „oriunde ești acum”.

  • Bine, bunicule, sunt la facultate, la București e bine, aglomerat, îți dai seama. Dar nu uit de Suceava, la ce pachet îmi trimite mama, nici n-aș avea cum.
  • Să mă ajute Dumnezeu să mai trăiesc ca să mai muncesc pentru familie și spre iertarea păcatelor.

Nu știu nici dacă și le mai amintește, doar probabil i-a rămas un gust amar al lucrurilor pe care ar fi vrut să le mai facă. Sau ale celor pe care le-a făcut și nu mai știe ce-a fost bine…ce-a fost rău. Dar încă-și amintește de armată și de țiganca pe care a iubit-o și-a lăsat-o.
Mama mi-a zis ieri că și bunica începe să se piardă.
Așa că eu combat Alzheimer-ul și toate bolile care m-ar face să mă uit, să te uit, să vă uit. Îmi fac capsula timpului și pun cinșpe lucruri pe care să le deschid la 80 de ani când mintea mea își va aminti doar cel mai mare regret.

Ce voiam să mă fac când eram mică – ca să nu mă uit niciodată. Îmi plăceau animalele și mă urau vecinii la cum le strângeam în jurul blocului.

Voiam să mă fac veterinar până mi-a zis mama că uneori, medicii trebuie să eutanasieze animalele bolnave și m-a întrebat dacă aș fi în stare.
Încă n-am învățat cum uneori ar trebui să fac lucruri dureroase pentru scopuri bune. Poate rațională să fi fost și era mai bine.

„Dacă aș fi lângă tine, mi-ar exploda glandele lacrimale gândindu-mă la cum nu-ți plac ție băieții care plâng” – să nu uit cât de puternice sunt cuvintele.
Acum pot privi băieți plângând și uneori mă gândesc cât te-am rănit, cât ți-am făcut bine. Și ce înseamnă depresia văzută prin ochii tăi.

Toate parfumurile din haine, chiar și mirosul de țigară – să știu că schimbările sunt normale și uneori nu e nevoie să te întrebi de ce, viața mai devreme sau mai târziu îți dă răspunsurile.

A treia strofă din Triptic banal a lui Minulescu – vara aia în Timișoara.
Cum am iubit, am înșelat, am rănit, am auzit „pe cât de mult îți place să te încurci, pe atât fugi când e de rezolvat”. Cum m-am întins în piață doar să mă regăsesc în fuga asta.
Desenele animate, Albă ca Zăpada și vremea în care puteam mânca mere.

Textul cu fata care-și oglindea verdele ochilor în cafea – profa de română și scrisoarea de mulțumire pe care încă n-am trimis-o.
Top trei oameni care m-au schimbat pe veci.

Drumul Eroilor – Grozăvești – refugiul. Al doilea loc în care pot să mă adun.
Sentimentul de mulțumire. Pentru tot ce-am trăit și pentru cei pe care i-am trăit.

Prima și ultima palmă de la mama – meritată.
Eram mică și i-am zis mamei că vreau să mor. Mi-ai da-o și la 80 de ani?

Primul te iubesc. – auzit, nu spus. Vulnerabilitatea de a te uita în ochii cuiva care avea bagajele făcute de mult. Ce înseamnă să fii om și să te arunci.
Să nu uit să mă arunc.

Glumele mele proaste – ar trebui să fie o capsulă mare să intre toate.
Asumarea unui firi care-ți scoate frica de penibil.

Paharele de vin cu tata – atât.

Toate nopțile pe pătură cu bere și semințe. Manele, rock alternativ, folk și cum reușeam să ne învârtim între ele. Degetele trecute prin păr și ciorna aia cu prostiile spuse.

Nu toate iubirile – dar câteva clar le-aș lua. Unele nopți și unele săruturi, așa că la 80 de ani mai trebuie să-mi amintesc cum e să simți că trăiești.

Câteva melodii. Sex on fire, Toate domnișoarele, Vorbește vinul, Candy 2, I know, ceva Simplu, ceva N&D și clar Can t hold us.
Mr Nobody, seria cu Before Sunrise, Marvel, The Usual Suspects, Game of Thrones, How I met your mother.
O mie de fărâme, Prietenul meu Leonard, Magicianul. Micul Prinț o să-l am pe piele.

O poveste – Un băiat vede într-o zi o fată foarte frumoasă care luminează de pe vârful unui munte. Se îndrăgostește și se hotărăște să urce la ea. Pe măsură ce se apropie de vârf, realizează că de fapt, ea nu e chiar așa frumoasă, că e spartă, iar lumina de care se îndrăgostise la început, iese din crăpături. Îi spune și decide să se întoarcă acasă, dar fata îl blestemă. De fiecare dată când ajunge la baza muntelui, el s-o vadă iarăși frumoasă și să facă drumul la nesfârșit.
Un Desperados, un Kinder Bueno și salată de perișoare.
În Game of Thrones, Bran spune cum ca să distrugi lumea trebuie să-i distrugi memoria ei, amintirile, istoria. Poate așa e și cu oamenii, ce rămâne din ei în momentul în care rămân goi?

KUJICAM_2019-05-13-14-55-33_developed.jpg

Acum recitește începutul, doar că la trecut. Bunicul a murit sâmbătă noapte. Mama mi-a zis printre lacrimi „atât i-a fost timpul”, iar bunica face curat prin lucrurile lui și nu se oprește din plâns.

„Uite, bomboanele de mentă pe care i le-ați adus voi și n-a apucat să le mănânce”.

Toate filmele pe care le-am văzut și totuși n-am învățat cum ar trebui să fiu în situații din astea. Când ceva se termină, nu poți să nu te gândești la toate lucrurile pe care ai fi vrut să le faci și n-ai reușit. Mai multe povești cu armată, chiar și cu mănăstiri.

Mi-aș fi dorit poate doar mai mult timp.


Ultima poză cu bunicul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s