ce simţi sau ce e bine. tu ce alegi?

Ne blocăm în cuvinte, de parcă am învățat sintagme, limbi diferite. Parcă și semnele de punctuație le avem altfel, ce pentru mine cândva a fost punct, tu ai luat drept virgulă.

Ce pentru tine e îndeajuns, la mine nu e destul. Unde tu vezi prea mult, eu aș mai pune puțin. Iar la unele lucruri mi-e că ridicăm amândoi din umeri, de parcă nimeni niciodată nu ne-a învățat nici cum se pronunță, da păi să ne ținem de mână. Sau „eu vreau”, „eu nu pot”, „noi”.

E vorba de rimă, cum a noastră e încrucișată, iar asta doar din simplul motiv că ție îți place aia îmbrățișată în timp ce io prefer de fapt versul alb.

S-a întors tot ce trebuia să se întoarcă și acum fac tot ce voiam să fac cu tine, doar cu alt actor, noi nu ne-am înțeles la contract. Plănuisem să mă iubești azi, eu mâine. Poimâine tu, răspoimâine eu. Doar să nu obosim şi să nu te trezești într-o zi să-mi zici că iubire îți ofer prea mult sau prea puțin. Simplu, nu? Ceva nu ţi-a plăcut, pe mine mă voiai mereu, pe tine te voiai doar câteodată.

Mă folosești și te folosesc. Ne folosim unul pe altul, iar cu dorința de a ne lua ce avem nevoie, acceptăm și alte definiții. Nu e compromis, e doar o negociere la care de cele mai multe ori, eu pierd cel mai mult.

Parcă doar frica ne ține-n loc. E simplu: e ori cea mai mișto chestie din lume ori cea mai mare țeapă.

Mama nu mi-a zis niciodată asta, dar auzisem că ei s-au luat din iubire. Știam că nimeni n-a fost de acord și că bunica le tot spunea că o să moară de foame. Că totuși chiar dacă pe atunci nu exista Google Maps, iubirea își găsea drumul. Trecea mereu prin stomac.

X și Y s-au schimbat, contextul, actorii, până și obiectul muncii de-l numim sentiment s-a schimbat. Dar problema rămâne aceeași, de parcă tehnologia nu ne-a ajutat oricum prea mult în a descifra codul ăla din inimă. Iar uneori mă gândesc că parola mea e „0000” doar pentru că nimeni nu ar ghici-o. Cine s-ar gândi că inima ar fi așa tolomacă să-și aleagă un cod atât simplu? Nici măcar eu, cu toată naivitatea mea.

I-aș face inimii mele o pancartă și-aș învăța-o să scrie altceva decât „nu știu”. Poate așa nu mi-aş mai găsi scuze că n-am timp s-o ascult. Că e bâlbâită, sâsâită şi timidă, iar eu n-o înţeleg.

Când frate-miu nu știa să aleagă între gastro și oftalmologie, i-am zis că eu-l susțin cu oricare pentru că am probleme și cu ochii și cu stomacul. Mai bine-l rugam să aleagă cardiologie și să mă-nvețe să-mi ascult inima. Chiar dacă ea ar fi spus doar simplu „bolnavă”.

Sunt fetița aia care nu mai rupe petale de flori să vadă cine o iubește, ci își numără bătăile inimii.

Pentru tine ce înseamnă fericirea? Că pe restul definițiilor încerc io să le înțeleg, dacă promiți că într-un final zici și tu lucrurilor pe nume.

Stai chill, nu mă iau în serios. Dragostea rămâne oricum cea mai mare țeapă.